- Uite, ea a intrat la facultatea pe care și-o dorea...
Încă un scroll.
- Ei sunt iar plecați undeva în vacanță...
Încă unul.
- Normal că îi stă bine rochia asta.
Telefonul se stinge pentru câteva secunde, iar în ecran rămâne propria reflexie.
Eu ce fac? De ce ceilalți par să se descurce mai bine? De ce pentru ei pare totul atât de ușor?
Uneori, comparația nu începe cu gândul „vreau să fiu ca ei”. Începe mult mai simplu. Ne uităm la ceilalți și, aproape fără să ne dăm seama, îi folosim ca punct de reper pentru a înțelege unde ne aflăm noi.
Cum arăt? Cât de bine mă descurc? Sunt suficient de popular? Am destui prieteni? Sunt suficient de bun la școală? Ceilalți știu deja ce vor să facă mai departe? Eu de ce nu știu?
Iar în adolescență, o perioadă în care răspunsul la întrebarea „Cine sunt eu?” este încă în construcție, privirea către ceilalți poate căpăta o importanță aparte.
De ce ne comparăm?
Comparația cu ceilalți nu este ceva specific adolescenților și nici ceva apărut odată cu rețelele sociale. Oamenii se raportează la ceilalți pentru a-și evalua propriile abilități, opinii sau poziția într-un anumit context. În adolescență însă, grupul de egali capătă o relevanță deosebită, în paralel cu procesul de construire a identității.
Jansen și colaboratorii săi (2022), de exemplu, arată că raportarea la colegi poate contribui la modul în care adolescenții își construiesc percepția asupra propriilor abilități academice. Nu contează numai rezultatul obținut de adolescent, ci și contextul în care acel rezultat este evaluat.
Cu alte cuvinte, uneori întrebarea nu este doar: „Cât de bine m-am descurcat?” ci: „Cât de bine m-am descurcat în comparație cu ceilalți?”. Iar comparațiile nu se opresc la note. Pot apărea în legătură cu aspectul fizic, corpul, hainele, popularitatea, prieteniile, relațiile romantice, performanțele sportive, familia, banii sau planurile de viitor.
Dar comparația nu este întotdeauna ceva rău
Aici cred că este important să facem o diferență. Nu orice comparație ne rănește. Uneori, faptul că vedem pe cineva reușind poate să ne inspire. Ne poate ajuta să descoperim ce ne dorim, să ne stabilim un obiectiv sau să observăm ceva ce am putea face diferit.
Alteori însă, comparația poate avea o direcție diferită. Nu mai este: „Și eu mi-aș dori să ajung acolo” ci: „Ea este acolo, iar eu nu sunt. Deci ceva nu este suficient de bun la mine”.
Un studiu realizat de Burnell și colaboratorii săi (2024) a urmărit timp de 14 zile experiențele cotidiene de comparație pe social media ale unui grup de adolescenți. Autorii au observat că, în momentele în care adolescenții raportau comparații „în sus” - adică se percepeau ca fiind într-o poziție mai puțin favorabilă decât persoanele cu care se comparau - raportau și o stimă de sine momentană mai scăzută. Este important însă că studiul surprinde asocieri de moment, nu demonstrează că orice comparație produce automat o stimă de sine scăzută.
Așadar, întrebarea utilă nu este neapărat: „Mă compar cu ceilalți?” ci: „Ce se întâmplă cu felul în care mă văd pe mine după ce o fac?”
Social media: problema sau locul în care comparația devine mai ușoară?
- Lasă telefonul. Numai prostii vezi acolo, spune părintele nervos.
- Nu telefonul e problema, murmură adolescentul care stă cu ochii în telefon.
Poate că amândoi au câte puțin dreptate. Rețelele sociale nu au inventat comparația socială. Adolescenții s-au comparat cu colegii, prietenii și persoanele pe care le admirau cu mult înainte de Instagram sau TikTok. Mediul online aduce însă ceva diferit: o cantitate foarte mare de informații sociale la care putem avea acces aproape continuu.
Burnell și colaboratorii (2024) descriu tocmai social media ca pe un mediu care oferă adolescenților numeroase informații ce pot facilita comparațiile sociale.Dar aici apare o nuanță importantă.
O revizuire sistematică realizată de Avci și colaboratorii săi (2025), care a analizat 32 de studii și date provenite de la aproape 20.000 de adolescenți, sugerează că, pentru dezvoltarea identității, poate conta mai mult ce fac tinerii pe social media decât pur și simplu cât timp petrec acolo. Comparațiile pe social media au fost asociate atât cu o explorare mai mare a identității, cât și cu un nivel mai ridicat de dificultate legată de identitate.
Așadar, poate că întrebarea: „Câte ore ai stat pe telefon?” nu ne spune întotdeauna suficient. Uneori merită să întrebăm și: „Cum te simți după timpul petrecut acolo?”
Comparăm realitatea noastră cu realitatea celuilalt?
Să ne imaginăm că este marți seara. Ai avut o zi proastă. Ai primit o notă mai mică decât sperai, te-ai certat cu cineva și nici nu îți place foarte mult cum arăți astăzi. Deschizi telefonul. O colegă postează fotografii din vacanță. Alta tocmai a primit un rezultat de care este foarte mândră. Cineva este la o petrecere. Altă persoană postează fotografia perfectă. Și apare gândul: „Toți ceilalți o duc mai bine decât mine…”, dar există o diferență importantă. Tu îți cunoști întreaga zi. Din ziua lor vezi doar ceea ce a ajuns în fața ta. Nu vezi neapărat fotografia pe care au șters-o. Nu vezi cearta care a avut loc înainte. Nu vezi nesiguranța. Nu vezi examenul picat luna trecută. Nu vezi seara în care persoana pe care o privești s-a uitat, la rândul ei, la altcineva și s-a întrebat: „De ce eu nu sunt așa?”. Asta nu înseamnă că ceea ce vedem online este fals. Înseamnă doar că este incomplet.
„Nu înțeleg de ce te compari cu ea. Tu ești tu”
Uneori părintele observă comparația și încearcă să o oprească:
- Nu înțeleg de ce te compari cu ea. Tu ești tu.
Sau:
- Dar tu ești mult mai frumoasă.
- Și tu ai note bune.
- Nu ai niciun motiv să fii nemulțumită.
Intenția este una bună: părintele încearcă să-i amintească adolescentului valoarea lui. Numai că adolescentul poate auzi altceva: „Nu ar trebui să simt ceea ce simt”. Iar uneori poate fi mai util să nu contrazicem imediat comparația, ci să devenim curioși în legătură cu ea.
- Ce te-a făcut să te simți așa când ai văzut fotografia?
- Ce anume simți că are ea și îți lipsește ție?
- Ți se întâmplă des să te simți mai puțin mulțumită de tine după ce te uiți la astfel de postări?
Nu pentru a confirma că celălalt este „mai bun”. Ci pentru a înțelege ce vulnerabilitate a atins comparația. Poate că nu este despre fotografia respectivă. Poate este despre sentimentul că nu este suficient de frumos. Că nu are destui prieteni. Că nu este suficient de bun. Că a rămas în urmă.
Când comparația ajunge la propriul corp
Există o zonă în care merită să fim deosebit de atenți: comparațiile legate de aspectul fizic.
Bonfanti și colaboratorii săi (2025) au analizat 83 de studii, însumând peste 55.000 de participanți. Meta-analiza lor a identificat o asociere moderată între comparația socială online mai accentuată și preocupările mai mari legate de imaginea corporală. De asemenea, comparația online mai accentuată a fost asociată cu mai multe simptome specifice tulburărilor de alimentație și cu o imagine corporală pozitivă mai redusă.
Din nou, asocierea nu înseamnă că orice adolescent care se compară va dezvolta o problemă de imagine corporală sau o tulburare de alimentație. Dar ne spune că merită să fim atenți la felul în care comparațiile repetate influențează relația adolescentului cu propriul corp. Mai ales atunci când: „Mi-ar plăcea să arăt ca ea” începe să se transforme în: „Nu îmi place deloc cum arăt eu”.
Și atunci... trebuie să nu ne mai comparăm deloc?
Probabil că acesta nici nu ar fi un obiectiv realist. Comparația face parte din modul în care încercăm să ne înțelegem locul printre ceilalți. Poate că obiectivul este altul. Să învățăm să observăm cu cine ne comparăm, ce comparăm și ce concluzie tragem despre noi după aceea. Pentru că există o diferență între: „Ea este foarte bună la ceea ce face. Mi-ar plăcea să învăț și eu” și „Ea este foarte bună. Asta înseamnă că eu nu sunt”.
Succesul altcuiva nu este automat dovada eșecului nostru. Frumusețea altcuiva nu spune ceva despre lipsa frumuseții noastre. Faptul că cineva și-a găsit deja drumul nu înseamnă că noi am întârziat. Și faptul că altcineva are o zi pe care merită să o posteze nu înseamnă că viața lui arată așa în fiecare zi. Poate că nu putem trăi fără să ne comparăm vreodată. Dar putem începe să observăm prin ce lentilă ne privim pe noi atunci când o facem.
Înainte să închizi articolul...
Dacă ești adolescent, gândește-te:
Cu cine te compari cel mai des?
Ce compari: corpul, rezultatele, prieteniile, viața socială, lucrurile pe care le ai sau planurile pentru viitor?
După ce te compari, te simți inspirat să faci ceva pentru tine sau simți că ești mai puțin valoros?
Și poate cea mai importantă întrebare:
Dacă nu ai ști nimic despre ceea ce fac ceilalți, ce ți-ai dori tu pentru tine?
Dacă ești părinte:
Ce faci atunci când copilul tău se compară cu altcineva? Încerci imediat să-i demonstrezi că nu are dreptate sau îl ajuți mai întâi să înțeleagă ce l-a făcut să se simtă „mai puțin”?
Și încă ceva: Ce învață copilul despre comparație uitându-se la felul în care tu vorbești despre tine și despre ceilalți?
Poate că nu este nevoie să eliminăm toate comparațiile. Poate trebuie să avem grijă ca, privind atât de mult la ceilalți, să nu uităm să ne mai uităm și la noi.
Surse și lecturi suplimentare
Avci, H., Baams, L. & Kretschmer, T. (2025). A Systematic Review of Social Media Use and Adolescent Identity Development. Adolescent Research Review. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/40385471/
Bonfanti, R. C. și colab. (2025). The association between social comparison in social media, body image concerns and eating disorder symptoms: A systematic review and meta-analysis. Body Image, 52, 101841. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/39721448/
Burnell, K., Trekels, J., Prinstein, M. J. & Telzer, E. H. (2024). Adolescents' Social Comparison on Social Media: Links with Momentary Self-Evaluations. Affective Science. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/39649470/
Jansen, M., Boda, Z. & Lorenz, G. (2022). Social comparison effects on academic self-concepts—Which peers matter most? Developmental Psychology, 58(8), 1541–1556. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/35467917/
